Examinare.
Mare puhoi de lume, pestriță, dosare strânse la piept, priviri pierdute. Lângă mine, o doamnă la vreo 40 de ani, încălțată cu Converși galbeni, purtând ochelari cu lentile heliomate (sper că așa le zice), privește și ea în zare, să se facă ora 9 și să apară domnii examinatori. Are o geantă cu însemnele SNSPA, de la vreo conferință, bănui eu. O simpatizez din prima, de la geantă o fi, habar nu am. M-aș rezema de gard, dar nu se poate. E o bodegă pe aici, de unde se pot cumpăra de-ale gurii, apă, alte cele, da’ scaune înăuntru sau afară nu văd să aibă, să îmi odihnesc oscioarele, așa că mă hotărăsc să mai stau oleacă, mă mai uit la ceas, refuz să răspund la telefoane, și aștept. Aș mai citi odată cum vine treaba cu sensurile giratorii, dar recunosc că nu prea mai are sens, le-am făcut de ‘nșpe mii de ori, sau poate nu chiar de atâtea, dar înțelegeți voi ce vreau să zic. Hotărăsc că e mai bine să mă mai uit prin jur, să mai inventez povești, că am de unde alege. Parte din farmecul locului mă gândesc, că doar v-am zis înainte că mulțimea era pestriță. Mai văd o tipă cu unghii galbene și un tricou cu tacos, mă gândesc că aia numai ținută de examen nu e, ia auzi, parcă e vocea maică-mii, și îmi vine mie să râd de mine și să mă întreb dacă va auzi și fiica mea vocea mea în capul ei la fel de des cum o aud eu pe-a lui mama… Om vedea, karma asta, cum i se zice, is a bitch, să o dăm pe internaționale.
Pe drum încolo am aflat că și polițiștii au nevoie acum să învețe măcar engleza, nu mai e nici școala de poliție ce-a fost odată, nu mai vezi așa mulți poliâiști burtoși ca mai demult, musai să fie supli, ca gazelele, să sară peste obstacole și să fugă după infractori. Ca în filme, mă gândesc eu, și nicicum nu mă pot închipui polițistă, nici chiar ca iepurașul din desenele cu Zootopia, mai degrabă îs leneșul de acolo. Îmi vine să casc, dar îi arăt interes vădit taximetristului care îmi povestea toate astea în contextul în care îmi zicea despre fiica lui, polițist în practică, dacă am înțeles eu bine, curajoasă nevoie-mare, la cei 20 de ani ai ei. O felicit în gând pentru determinare. Eu cu ale mele, cărțile cât de multe, cântecele la-la-la, cărucioare, din astea.
Îl văd pe domnul instructor, zâmbitor, o fi de bun augur, cine mai și știe. Lumea se strânge într-o parte, mă duc și eu după mulțimi, doamna cu tenișii galbeni și ea, trezită din visare, ia să vedem ce-a fi, sperăm să nu plouă.
Vin cei cinci, sau șase, eu mă gândesc la călăreții Apocalipsei, apoi la Brandenburg Tor, alung repede gândul din minte, să fiu pozitivă, zic, karma is a bitch, gândire pozitivă cât de multă, și zen, concentrează-te, Titiana, fii atentă, să nu bușești, acum trebuie să îl iei.
Îmi aud și eu numele, mă duc cuminte la domnul tânăr și în uniformă, pare simpatic, elegant, o fi de bine, îmi face cu ochiul colega de suferință, Doamne-ajută murmurăm amândouă, sau poate toți în cor. Sunt a noua pe listă, mai durează, am timp să merg la baie, să beau o apă, să mănânc un sandviș, să visez la mașina visurilor, care tot un Ford Fiesta va fi, că ăla îl cunosc, încăpător și pentru cărucior, etc. Să nu ne grăbim, mă atenționez în minte, Titiana dragă, keep your thoughts clean, sau stai calmă, că mai ai de condus cu nenea și de trecut un examen, ta-taaaam.
I-aca ajung și eu, domnul calm, elegant, observ câteva fire albe, îmi vine să îi ghicesc vârsta, mă trag de mânecă, răbdare, draga mea (am citit undeva că e important tonul cu care vorbești cu tine însuți/însăți, am grijă să fie pozitiv), sunt atentă la ce îmi zice, mă asigur frumos, șiiiii pornesc. Conduc, conduc, semnalizez, opresc la semafoare, uite și un giratoriu, trec și de ăla cu bine, sigur e semn bun, îmi vine să zâmbesc, dar stau serioasă, că e un examen, șiiiiii-pune mâna pe volan, că merg prea pe dreapta. Grijă la mașinile parcate pe carosabil, merg prea aproape de ele. Îi pare rău, îmi dau seama că nu e de bine, dar mai am nevoie să exersez. Lui îi pare rău, mie îmi pare rău, te poți supăra dacă îi pare rău, nu te poți, îi urez politicos un week-end plăcut, o fi și dumnealui obosit după atâta examinat. Bine că nu ne-a prin ploaia, mai exersăm, ce să facem, cu calm, voie-bună, nu prea multă, că e examen, dar totuși, un pic, să fie cât trebuie, noroc să fie, zise o doamnă mai devreme. La unii se împarte mai mult, la unii mai așa…
Nici Dragea n-are noroc, sau are, noi n-am avut, dar noi să fim sănătoși, că bine-a fi, mai încolo, cândva.