M-am tot gândit azi ce aș vrea să învețe fetița noastră de la mine. Chestii profunde. Monday Blues, știți voi.
A fost una din zilele alea când abia îți vine să crezi ce se întâmplă. Știi că se întâmplă, dar tot nu îți vine să crezi că asta e realitatea. Stai la taclale cu burtica simțătoare și ți se arată câte un picioruș, sau o mânuță, care te avertizează: Mama, sunt aici!
Pe fondul uneia dintre conversațiile cu burtica s-a suprapus deunăzi o conversația cu mine: ce să învețe fetița de la mine?
Și m=am gândit că nu aș vrea să învețe ceva anume, ci să aibă încredere. În ea, în sentimentele ei și în felul în care citește ea lumea. Să își anume un fel de a descifra universul, al ei, propriu, care nu trebuie să fie al meu, sau al tatălui ei, ci să fie al ei și numai al ei.
Și aș fi super onorată să fiu și eu părtașă la ce descoperă ea. Abia aștept să mă învețe multe lucruri, să mă îmbogățesc de la o mogâldeață curioasă și minunată.