Skip to content
DEESCOVERSTORIES / Răsadnița by Titiana Șilimon-Morariu
Menu
  • Proiecte
  • Blog
  • Despre mine și despre proiect
  • Contact
Menu

Kurzarbeit, parte a „modelului german”

Odată cu pandemia și izolarea, economia a intrat într-o neplanificată stare de „hold”, cu întregi sectoare pe frână, cu incertitudine și mai mare privind modalitatea și momentul când se va reporni iar, de parcă ar fi o mașină de condus, iar cine altcineva decât statul ar avea cheia în mână. Nu e chiar așa.

Țările europene au adoptat fiecare diverse tactici de abordarea a crizei economice, care urmează celei sanitare, iar printre acestea a răzbătut peste tot prin presă practica nemțească a Kurzarbeit. Mai jos pe scurt ce înseamnă Kurzarbeit, ca parte din proiectul nostru, Pastila de economie:

Termenul din limba germană înseamnă, tradus direct, “muncă scurtă”, unde “kurz” înseamnă “scurt”, iar “Arbeit” înseamnă “muncă”. 

Un articol din Financial Times, de exemplu, pe lângă multe alte articole apărute în presă în această perioadă, numește această politică unul dintre cele mai de succes exporturi ale Germaniei (Sursă: https://www.ft.com/content/927794b2-6b70-11ea-89df-41bea055720b).

De fapt, Kurzarbeit este o modalitate prin care o companie poate reduce drastic orele de muncă ale unui angajat, poate opta chiar ca angajatul să nu mai lucreze deloc, evitând concedierea și, astfel, pierderea de know-how.

Kurzarbeit a fost adoptat de statul german și în prezent, din martie 2020, iar modalitățile prin care companiile pot aplica această politică au fost înlesnite, pentru a ajuta mediul de afaceri. Astfel:

  • Companiile pot aplica pentru Kurzarbeit dacă cel puțin 10% din angajați sunt afectați de o reducere a activității (modificare pentru martie 2020; până acum, o treime dintre angajați trebuiau sa fie afectați)
  • Angajatorul plătește, astfel, doar cât lucrează angajatul. Restul de bani pentru angajat, până la 60% din salariul net, 67% în cazul în care angajatul are copii, sunt plătiți de stat. Atenție însă, salariul net este calculat aici ca un tarif paușal
  • Toți angajații care au asigurare de șomaj au dreptul la Kurzarbeit
  • Prestațiile pentru asigurările sociale ale angajaților sunt restituite angajatorilor pentru această perioadă
  • Acordarea acestor facilități este valabilă, în cazul de față – criza cauzată de virusul Corona –  din 1 martie 2020 până în 31 decembrie 2020

Surse: https://www.dgb.de/themen/++co++a94a239e-6a99-11ea-bab2-52540088cada; https://www.dw.com/de/kurzarbeit-das-deutsche-rezept-gegen-die-krise/a-52954240; https://www.bmas.de/SharedDocs/Downloads/DE/kug-faq-kurzarbeit-und-qualifizierung.pdf?__blob=publicationFile&v=9

Publicat pe 7 mai 20207 mai 2020 de Titiana în NecategorisiteEtichetat cu pastila de economie

Navigare în articole

Ce este economia circulară?
Cutia cu Cărți – Interviu cu Ambasadorul Ioana Cauacean

Articole recente

  • Întors pe dos 2 mai 2024
  • What future holds 6 ianuarie 2024
  • Dolls 6 ianuarie 2024
  • Verschlimmbesserung 6 ianuarie 2024
  • Recenzie pentru Rezervă, scrisă de Prințul Harry 17 iunie 2023

Categorii

  • Comunicare
  • Cutia cu cărți
  • De responsabilitate socială
  • Mamici
  • Necategorisite
  • Pastila de economie
  • Personal
  • Poezie

Etichete

bebe bebe; naștere cafea Cluj cluj-napoca Cohen comunicare condus copil cosmologie cutia cu cărți cutie cărți diferențe dragoste examene femei ficțiune kfc mama mame max lucado pastila de economie paul personal poezie Samsara foodhouse suflet TedX TedX Brașov toamnă vivo vot îndrăgostiți

Pagini

  • Contact
  • Despre mine și despre proiect
Copyright© 2018 Deescoverstories.org | Contact