Chi, chi, chi – cântă Ema la mine în brațe.
Îi place la nebunie să o țin în brațe și să o dansez. La un moment dat, în timp ce dansam așa ieri pe coloana sonoră de la Trolls , o aud cum murmură dens, dens :)))
O iubesc de numa, mai ales cum se lipește așa de mine, cântă și dă din piciorușe. Dacă stă în picioare lângă mine, îmi ajunge aproape de buric. E înaltă pentru vârsta ei și pentru noi și sunt tare curioasă cum va fi când va fi mare. În același timp, mă bucur mult de ea acuma, mai ales că are caninii ieșiți și un zâmbet fenomenal de pisică-vampiriță în devenire.
Îi place să îi cânt piesa cu greierașul și cea cu pu-pu-pu. Dacă cumva nu mai corespunde piesa, îmi zice scurt niu, adică nu, și musai să schimb din nou.
Am, se pare, o șefă pretențioasă, dar care îmi apreciază munca. După 15 minute minim de cântat, îmi zice Patatatata Țiți, adică Hai în pat la țiți, unde îmi arată să stau musai pe pernița roșie. Să vină ticuuuu (lăpticul).
Hakuna patata, deci.