Vă mărturisesc că azi am revenit la Sibiu după mulți ani și m-am îndrăgostit. Bine, sunt conștientă că nu e la fel să vizitezi un oraș ca turist, când ai de partea ta timpul limitat și zonele aranjate special pentru bunul tău plac, și e altceva să trăiești într-un oraș, cu bune și mai puțin bune, cu aglomerație și claxoane peste claxoane, cu cearcăne de dimineață și cu aglomerări în drumul spre grădiniță și înapoi. Să nu uităm nici că trăim în România, iar acțiunea acestei imagini pe care v-o redau acum se petrece, cum altfel, într-o zi de duminică, în plină pandemie de Coronavirus, Anno Domini 2021.
Am plecat spre Sibiu într-unul din primele drumuri cu mașina noastră, într-o vizită mai lungă la Gârbova. Am plănuit de mult timp să mergem până la Sibiu – nu am mai fost de vreo 10 ani, când am mers la un festival de teatru – 24 de ore de teatru. De atunci îmi aminteam vag de unele locații din oraș, mai mult de senzații și mai multe imagini încețoșate, Atrium Cafe printre ele și nesomnul după o noapte nedormită prin săli de spectacol. La Sibiu am fost și la piesa Faust a lui Purcărete. Minunată, de altfel.
Bun, vreau să spun că am rămas în minte cu imaginea Sibiului boem (am uitat să vă amintesc de Sibiul unde am fost la Scorpions), Sibiul Capitală Europeană a Culturii și, de ce nu, Sibiul aproape de casă. Era să zic și Sibiul domnului președinte, dar în ultimele săptămâni, vreau să asociez cât mai puțin cele două branduri, din simplul motiv că cel al orașului ar avea mult de suferit.
Să revenim, că divaghez. Ne-am dus pe drumul european până la Sibiu, prin Miercurea Sibiului, Apoldul de Sus, Cristian. Frumos drum, liber, toamnă zâmbitoare și călduroasă pe alocuri, atmosferă de excursie la noi în mașină. Doamna Waze ne-a dus, după cum ne-a promis, până la o parcare aproape de Piața Mare din oraș, după ce am mers lin, Angie a noastră a tors fericită pe șosea, fetele au mai dormit pe alocuri, au mai admirat ba o văcuță pe marginea drumului, ba un nor în formă de urs koala pe care s-a urcat un dinozaur (! – I Know), din astea faine. Până am ajuns la locul de parcare cu pricina, unde era pliiiiin ochi de mașini care mai de care mai ferchezuite și nu doar din urbe, ceea ce mi-a dat de înțeles că sunt și mulți turiști, ceea ce era și de așteptat, dat fiind faptul că Târgul de Crăciun fusese deschis pe 26 noiembrie și ne aflam într-un mult așteptat weekend prelungit pentru majoritatea populației lucrătoare și plătitoare de impozit de la noi din țărișoară.
Și am căutat și am căutat, și după vreo 15 minute am avut un noroc chior și am găsit un neașteptat loc de parcare pe strada Banatului, unde am lăsat-o pe Angie și i-am mulțumit în gând, felicitându-ne pentru alegerea inspirată de a o cumpăra acum aproape două luni.
După asta, am mers la pas, cătinel, către centrul istoric, până în Piața Mare și de acolo la Târgul de Crăciun. Și am revăzut Sibiul cum ai revedea o iubită inocentă și timidă din vremea liceului, o domnișoară boemă, visătoare și cu gene lungi. Da, multă lume, da, pestriță lume, dar civilizată, curată, aerisită și cu un aer occidental. Am intrat și am mâncat la Fain, după ce nu am mai mâncat în oraș de o bună bucată de vreme, ne-am hizlit la decorurile faine și la muzichia cu stil. Ne-a picat bine, printre oameni civilizați – credeți ce vreți, părinții cu copii mici știu la ce mă refer. Erau acolo domnițe la o cafea cu prietenele, familii întregi și numeroase la masă și părinți ca noi, cu copiii după ei – ce mai, de toate și pentru toți.
De acolo am mers la Târgul de Crăciun, ne-am urcat pe roată și am văzut orașul de sus, am văzut chiar și Munții cu zăpadă pe vârfuri – m-am simțit bine, ce mai, acasă. Am încununat plimbarea cu o vată de zahăr pe băț și cu muzică auzită când am trecut pe lângă Cafe Wien – unde, cum au zis fetele, cânta un nene la pian, și frumos cânta – pentru noi era deja un pic prea târziu și un pic cam frig, dar erau perechi tinere pe terasă.
Să vă zic și despre Moș Crăciun, cu care ne-am întâlnit la Târgul de Crăciun, deși nu ne-am planificat și deși eu nu mă gândeam că o să dăm așa de repede ochii cu el. Era acolo un Moș, cu ochelari de soare roșii, cu o sanie și un decor tematic; domnii care lucrau cu el și care făceau poze erau ei simpatici așa – mi-au amintit tot timpul de personajele din filmele americane, unde niște personaje mai degrabă dubioase se costumează în Moș și ajutoarele lui pentru a pune la cale ceva… Ne-am luat pozele pe magnet, totul foarte operativ, ne-am dus apoi mai în spate, de unde am primit pozele și un plic și…gata, poza e acum pe frigider, iar noi, safe and sound, ne pregătim de somn… Noi cei adulți, că fetele au adormit pe mașină și sunt, cum altfel, pline de energie vie, în timp ce Adi încearcă să adoarmă, iar eu scriu aici pentru voi, și vă îndemn să mergeți la Sibiu, că e cochet și frumos și merită.