Blogul meu mă anunță că nu am mai postat nimic de 7 luni. Șapte. Busy Living, îmi vine instantaneu în minte. Mi-au apărut două inele pe mână și mi-am schimbat și numele de familie, între timp și, mai presus de toate, am pe cineva în burtică, care îmi amintește de câte ori poate că are o părere. Despre orice mănânc, sau când dansez, sau când mă mișc. Sunt absolut sigură că i-a plăcut mult dansul la nuntă. Probabil se uita prin burtică, să vadă ce fac, ce s-a întâmplat afară, ce e cu toată gălăgia.
Claxonul mașinii care ne-a dus pe Adi și pe mine la Primărie s-a stricat chiar în ziua nunții, dar ceilalți din alai (aveam o dilemă cu câteva zile înainte dacă o să avem destule mașini în alai) și-au făcut treaba, potrivit tradiției. Am avut chiar și o inimioară pe mașină, chiar ok, deși știu că sună cam kitch.
Am avut și rochie, și nași, și buchet, și un al doilea buchet, pe care l-am și aruncat, și l-a prins Vero, îmbujorată ca o tânără domnișoară. A fost fain.
Între zilele cu nunta (să nu mă înțelegeți greșit, a fost o singură zi, dar am inclus în categoria asta și zilele cu pregătiri de înainte și după) au fost două cu vizitat Urgențele, și apoi au urmat alegerile, și eu m-am răcit, și am stat acasă câteva zile și am avut timpul să meditez la chestiuni profunde, cum ar fi sistemul de guvernare, simțul proprietății, și altele asemenea. Câteva meditații de ale mele, și unele de-ale lui Adi, în tandem:
Simțul proprietății: noi, românii, avem un simț al proprietății pronunțat. Mă gândesc dacă poate fi corelat cu variabile precum statutul social sau nivelul de educație sau altele asemenea, dar nu prea cred. Românul are o bucurie în a-și amenaja locuința cât mai bine, mai nealcoș, o bucurie de a fi gospodar. Aș zice că asta e o super-putere pentru români.
Poate e și un refugiu. Să mă explic: când ajungi la Urgențe și strigă asistenta la tine, chiar dacă îi vorbești politicos, când ajungi în Cluj și drumul de acces la apartamentul unde stai nu e asfaltat de cinci ani, când mai primești câte una peste ceafă, figurat, desigur, probabil cea mai mare consolare a ta e să îți pui ordine cât mai bine în propria orgradă. Nu te mai interesează de binele comun, de comunitate. Ai devenit dezinteresat și de vot, și rămâi indignat când iar se colorează harta în roșu, după alegeri, alimentându-ți sentimentul de „Știam eu” și cel de „Nu se schimbă nimic”. Fereci și mai bine poarta de la intrarea la tine în gospodărie și te cocoțezi pe tratatele intelectuale, noroc că ai bani să mergi la o clinică privată, unde să îți naști copilul.
În timpul ăsta, la TV afli că a născut Valentina Pelinel. Pe Facebook, afli de franțuzoaica care a candidat la Primăria Sectorului 1 din București. Și dai un share articolelor despre ea. Și te lovește: singurul mod în care poți schimba ceva e să ieși de la tine din gospodărie și să te aliezi cu alții ca tine. O să dureze și o să mai țipe asistentele la tine în spitale. Îți e clar că faci parte dintr-o minoritate la tine acasă.
Peste toate astea, la Cluj la aeroport, o doamnă asistentă a fost mai mult decât drăguță. Dacă ar fi să caracterizezi interacțiunea, ai zice că „She went the extra mile”.Și Clujul e un oraș fain, și cald, un pic cam scump în timpul Tiff-ului, dar fain. Și ai avut o nuntă faină, cu prieteni mulți, și cu servicii de calitate.
C’est la vie, rose cum e ea.
