Pe domnul Sandor Benko l-am cunoscut doar virtual, deoarece a acceptat invitația echipei de la TedX Brașov de a fi unul dintre speakerii primei ediții a evenimentului, pe 29 mai 2015. M-am bucurat să cunosc un antreprenor vizionar și o persoană deschisă și competentă. M-am bucura și mai mult când a acceptat să îmi acorde un interviu pentru Răsadnița. Deescoverstories, pentru că am cunoscut o poveste despre aromonie etnică, despre curaj și perseverență.
Discuția cu domnul Benko a avut loc pe Skype, într-o sâmbătă dimineața. Am aflat atunci despre călătoria dumnealui, despre ambițiile lui personale și profesionale, despre codul silvic din România și despre salcia energetică.
Interviul a avut loc cu câteva săptămâni în urmă, doar că momentul acesta este mai potrivit pentru a-l aduce la lumină, în contextul protestelor care au avut loc în România și peste hotare săptămâna trecută împotriva defrișărilor ilegale din țară.
Domnul Benko este un antreprenor vizionar (asta cred eu că îl caracterizează cel mai bine) născut în Ulieș, județul Mureș. S-a născut într-o comună pe care noi, cu vocabularul lumii de azi, o denumim “multiculturală”, unde trăiesc mai multe etnii (acesta este cazul în majoritatea localităților transilvănene, ale căror locuitori trăiesc într-o mini Europă unită de ani buni, fără să fie nevoie ca o instituție supra-națională sau programe europene care să le explice cum se face treaba asta). Domnul Benko mi-a povestit două istorioare care exemplifică armonia etnică și culturală dintr-o astfel de comunitate, o lecție pe care ar fi ideal să o exportăm în Europa noastră de azi, măcinată de tot mai multe conflicte interetnice.
De exemplu, în Urieș, chiar și azi, când moare un membru al comunității, clopotele celor trei biserici din comunitate anunță pierderea lui: biserica ortodoxă, romano-catolică, și biserica reformată. Comunitatea nu cunoaște o singură limbă sau o singură cultură, ci spiritul comunității leagă persoane născute în același loc și unite de rădăcini comune. Domnul Benko a trăit și el cu un puternic spirit al apartenenței la comunitate, care l-a determinat să rămână în Miercurea Ciuc, unde a muncit la fabrica de tractoare din localitate pentru peste 23 de ani. În 1990 a înființat prima firmă din județul Harghita, iar din 2004 se ocupă de ceea ce este una dintre poveștile de succes ale antreprenoriatului din România: povestea salciei energetice.
Domnul Benko are respect pentru „țările altfel”, cum numește el ceea ce mulți dintre conaționalii noștri denumesc „țările civilizate din vest”, și cu toate acestea, este legat de România; povestea salciei energetice o veți afla la TedX Brașov și este o poveste a ambiției și perseverenței lui de a transforma salcia energetică într-o cultură respectată în România. S-a lovit de birocrație și promisiuni nerealizate pe parcursul călătoriei sale, s-a lovit și de guverne și ministere care l-au invitat la discuții și conferințe de presă, fără a materializa mai apoi suportul promis pentru Legea Energiilor Regenerabile din România.
De ce ar trebui să investim, ca stat, în susținerea energiilor regenerabile? Pentru că, de exemplu, din 20,000 hectare de salcie energetică, o cultură nepretențioasă, s-ar putea încălzi 145,000 apartamente. Ar trebui să investim în astfel de culturi pentru a folosi sutele de hectare lăsate în paragină în România, pentru că, de exemplu, salcia energetică este o cultura nepretențioasă.
Până acum, peste 3,500 de persoane s-au adresat domnului Benko și firmei sale pentru informații și sprijin. În momentul de față, în România există plantații de salcie energetică în toată țara, cu prezență mai însemnată în Giurgiu, Tulcea, Rădăuți.
Pe plan profesional, domnul Benko își dorește un mediu legislativ mai prielnic salciei energetice și culturilor regenerabile din România, își dorește o stare de normalitate, în care să nu se mai taie abuziv păduri, o țară fără șmecherii.
Pe plan personal, omul Sandor Benko își dorește sănătate și nepoți.
De ce am scris despre domnul Sandor? Pentru că e are o poveste autentică, de succes, simplă și frumoasă. O poveste care nu e spusă îndeajuns de mult.