A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost o familie și o mamă cu maaaaare iubire de cărți. Erau peste tot în casa lor, rafturi-rafturi, și se bucurau toți trei de ele, pentru că și cea mică iubea cărțile, pe cele mici și cartonate, mai ales pe cele cu animale. Îi plăceau tare mult și pisicuțele din cărți, și de câte ori vedea una, zicea lung un haaaaaaaaaam, cumva ascuțit, pentru că așa face pisicuța. Și celei mici i se umpleau ochii de bucurie, și mamei la fel. Tata iubea cărțile de programare, ale lui, de design web și alte minunății, prin care reușea el să facă site-uri și bloguri să arate bine și să funcționeze cu folos, pentru toți vizitatorii lor.
Și într-o zi de noiembrie, 11 noiembrie 2017, mai exact, pentru că iubea atât de mult cărțile, mama s-a gândit să le împărtăsească și vecinilor din iubirea ei și să le aducă și lor bucuria de a găsi cărți noi, și faine. Să se întâlnească vecinii lângă o cutie cu cărți în scara blocului, și să se minuneze de câte lucruri bune și folositoare sunt pe pamânt și de câte lucruri se pot învăța, și așa că i-a invitat pe toți să aducă cărți și să ia cărți, și să mai povestească unul cu altul, și să își scrie numele pe semne de carte frumos dibuite și meșteșugite de tata. Zis și făcut. Și au venit vecinii și au venit și copilași de la blocurile vecine din cartier și au venit părinți cu ei și au adus cărți. S-au strâns vreo 40. Peste o săptămână, mai erau 2 cărți în cutie. Toate celelalte 38 și-au găsit proprietar și prieten, iar vecinii au fost mai bogați și mai vecini unul cu celălalt, pentru că au citit aceleași lucruri și s-au bucurat de aceleași minuni.
Și de atunci, mama se gândește să îi cheme mai des pe vecini cu cărțile, să se umple rafturile lor de cărți, și să se facă o barieră pentru ură, impolitețe, nemulțumire, bârfă, tristețe, singurătate, care să cuprindă tot blogul, și altele asemenea lui.
Pentru că o Cutie cu Cărți e o cutie cu armonie.