Mamele se nasc odată cu copiii lor, iar a fi mamă este sinonim, pentru unii dintre noi, cu a fi femeie.
Cu toate acestea, schimbările pe care le parcurge viața unei femei odată cu venirea unui copil sunt semnificative.
Există numeroase materiale privind manifestările depresiei post-partum, însă nu am găsit statistici privind cazurile de depresie post-partum înregistrate în România. Există și ceea ce se numește baby blues, o anumită stare de tristețe de după naștere, care persistă timp de aproximativ 3 săptămâni.
Oricare ar fi manifestările și chiar dacă o mamică nu cunoaște nici unul dintre aceste simptome, este foarte important ca noi, mamele, să conștientizăm emoțiile pe care le trăim în perioada de după naștere, în zilele când principala ocupație este creșterea și îngrijirea copiilor noștri.
Convinse că scrisul este terapeutic și că sprijinul familiei și al prietenilor este foarte important pentru noi, am demarat un experiment informal, împreună cu un grup de prietene, toate mame. Pe timpul lunii iunie, ne-am propus să notăm în fiecare zi emoțiile și gândurile care ne-au încercat. Nu au existat niciun fel de reguli, fiecare a scris când și cât a simțit că ajută, fiecare a ales mediul prin care a dat glas trăirilor.
De asemenea, la finalul experimentului, unele dintre noi am ales să împărtășim cu voi trăirile noastre, pentru a fi de ajutor mamelor care, poate, trec prin stări similare și pe care vrem să le încurajăm: suntem alături de ele și le apreciem, nu sunt singure.
Viața cu un copil mic nu seamănă întotdeauna cu o reclamă la Pampers. De multe ori, mamele se simt singure, presate să țină familia și cuplul pe linia de plutire, să nu izbucnească. Ele sunt cele care se trezesc noaptea, ele se simt responsabile nu doar de hrănirea și starea de sănătate ale celui mic, ci de întreaga gospodărie. Trebuie să se gândească la curățenie, la mâncare, să fie calme, echilibrate, calzi. “E 7 dimineata si am o oboseala in mine, din aia de imi vine sa imi iau lumea in cap, dulapul in spate, si sa ma tot duc. Încotro? Habar nu am, undeva singura, sa stau acolo si sa levitez, deasupra apelor sau deasupra muntilor, sau, mai bine, deasupra unui desert cu un pat urias si o saltea comoda, unde numai sa ma intind si sa stau. In varianta originala, mi-as fi dorit sa citesc o carte buna, dar acuma nici aia nu mai vreau, Numai sa stau, si sa nu ma mai doara spatele.”
Cu toate astea, viața lor s-a schimbat pentru totdeauna, cel mai mult și iremediabil, iar uneori se simt vinovate, mame rele, pentru că nu își pot hrăni copiii, pentru că nu se pot împărți între îndatoririle lor de mame, soții, fiice.
“As sta afara la soare, as iesi la inghetata, as dormi pana tarziu. E asa o prostie sa-mi doresc asta, si nu pot sa nu ma gandesc ca nu e asa peste tot si ca de fapt fericirea asta tampa afisata de atatea femei e reala.” (…) “De asta femeile au asa niste asteptari de multe ori nerealiste, si barbatii nici macar nu stiu ce nu fac bine.”
Se bucură de timpul petrecut cu familia lor și se simt recunoscătoare pentru ele, pentru timpul singure, la masaj sau chiar la televizor. Se bucură de copiii lor, de minunile care se întâmplă, se bucură de viața lor, dar cu toate astea, își acceptă emoțiile așa cum sunt, își acceptă nopțile nedormite și sânii care îi dor, și așteptările nerealiste de la ele, de a fi perfecte. Pentru că, după cum a concluzionat Brene Brown, cele mai mari temeri ale femeilor sunt legate de felul în care arată și de maternitate.
Până la urmă, mamele sunt eroine, în căutarea unui echilibru pentru păstrarea individualității lor, pentru a se bucura din plin de împlinirea și de emoțiile puternice pe care le aduce maternitatea.
Care a fost motivația acestui proiect? A fost asumarea emoțiilor noastre, pozitive și negative, luatul la trântă cu viața și cu așteptările noastre, și cultivarea sentimentului de apartenență la o comunitate, chiar și virtuală, de mame.