După ce am cumpărat cartea, am așezat-o cu grijă în bibliotecă. Prima dată, pe un raft de jos, apoi am urcat-o pe un raft mai sus, chiar în față. Eu mă pregăteam pentru ea, ea se pregătea pentru mine. Nu am citit recenzii ale ei, știam despre ce e vorba, vag, așa că am luat-o încet. Și bine am făcut.
Cartea curge lin, curge și te învăluie, te îmbrățișează, și activează toate sentimentele pe care le ai și pe care nu credeai că le ai. Te învăluie mila, te-ai duce în carte să ajuți copila de acolo, ai lua-o la tine acasă măcar o seară, să mănânce ceva bun. Chiar dacă, după aceea, ar trebui să plece.
Povestea își face loc în povestea ta încet, dar tenace; e blândă, e duioasă. Te înfrățești cu locurile de acolo, cu povestea și cu oamenii și, mai ales, cu mlaștina, pentru că mlaștina e o prietenă de nădejde, e familie și e acolo permanent. Nu te-aștepți la asta, mai ales dacă nu ai crescut lângă ape, cum e cazul meu.
Cartea a devenit cartea mea preferată, deși mi-a fost greu să zcriu despre vreo carte citită că e cartea mea preferată. M-am trezit noaptea să termin de citit povestea, e bine scrisă și închegată, se țese abil și e atât de sensibilă și de frumos spusă.
E o poveste despre un suflet de fetiță care devine suflet de femeie, o poveste despre abuz și despre libertate.
Acest articol e mai mult decât o invitație la lectură. Cred că această poveste merită citită și recitită. Și abia aștept să o citesc în engleză.
Și se poate cumpăra de aici: https://www.elefant.ro/acolo-unde-canta-racii_06f462d3-caa2-43cb-bed0-eaed0f0fa0cd