Pe Corneliu Porumboiu l-am întâlnit în prima seară de primavera adevărată. Fuma pe o bancă, sub o magnolia înflorită cu mare fast. Am rămas uimită de întâlnire, pentru că nu știam că se află în Cambridge și pentru că îl admir mult. Corneliu Porumboiu pe care l-am cunoscut în seara acce…a ne-a întins tuturor mâna cu un zâmbet sincer, și a acceptat să îmi acorde un interviu a doua zi. Ne-am întâlnit la o cafea și am vorbit despre vise, despre ce înseamnă filmul pentru dumnealui, despre demonii fiecăruia, despre Cannes și despre România.
L-am întrebat ce își amintește despre Cannes, și mi-a povestit despre cum viață orașului se țese în jurul festivalului de film. Îi place Franța, fiind țara unde i-ar plăcea să trăiască, îi plac mâncarea și vinul franțuzesc, iar în timpul petrecut împreună am observant că îi place cafeaua Espresso.
Domnul Porumboiu a studiat regia, după ce a absolvit Academia de Studii Economice din București; filmul l-a ales pe el, după cum îl aleg și poveștile pe care le asamblează după realitate. Din munca pe care o face, cel mai mult îi plac pregătirile de dinainte de film, castingul, aranjatul bucăților de puzzle până să devină un film complet. Se implică total în ceea ce face, și îi place să pregătească totul dinainte. Cât despre vise, crede că trebuie tratate cu responsabilitate și asumate în totalitate. Visele lui se împlinesc prin film, prin care vrea să creeze viață. Și visele evoluează și se înnoiesc. In ceea ce priveste reacția pe care o are la critica negativă, și cât de mult îl influențează, a ajuns la un punct în care acceptă criticile ca atare, pentru că sunt niște opinii, la care fiecare are dreptul”. De fapt, cea mai mare luptă pe care o duce fiecare artist este luptă cu șine și cu demonii proprii.
Înainte de întâlnirea noastră, domnul Porumboiu avuse o întâlnire cu studenții români de la Harvard și mi-a povestit cu admirație că i-a făcut plăcere întâlnirea cu ei: „Poate ar fi trebuit să le iei lor un interviu”.
Pentru mine, bucuria întâlnirii cu Corneliu Porumboiu s-a simțit că o bucurie a reîntâlnirii. Reîntâlnire cu plăcerea de a comunică, de a observă viață, de a o mângâia pe creștet, conștient că ștrengăria mai durează, și cuvintele au nevoia lor să crească, poveștile au nevoia lor să aleagă regizorii și Creatorii cu libertatea și bucuria să fie demiurgi.
