Suntem în vizită în Maramureș, Ema doarme la mine în brațe, Adi doarme pe canapea, iar eu îmi dau seama că mi-am perfecționat scrisul cu mâna stângă, mai cu seamă în ultimul an. Am încercat și aproape reușit să plătesc factura la curent, doar că m-am poticnit în ultima clipă, când mi-am dat seama că nu pot confirma tranzacția, pentru că nu am codul trimis pe telefon. Pentru că nu am telefonul. Nu, nu l-a aruncat Ema în vasul de toaletă, nici nu l-a mâncat King, ciobănescul, ci l-am ascuns eu. Despre motivul pentru care îmi ascund telefonul, într-o postare viitoare. L-am ascuns atât de bine, încât nu îl mai găsesc. Buuuun, încă un lucru semi-checked de pe listă.
Trece și 2017, fuguța. Nu aș zice că îmi pare rău. A fost ca un prieten cu personalitate dublă. Un musafir din ăla care vine, dar mai și pleacă, și te bucuri de ambele dăți. A adus schimbări multe, și nu doar de domiciliu. Îl aștept pe 2018 la poartă, Bring it on, că m-am perfecționat și am rezistență crescută la situații de tot felul.
Îi mulțumesc lui 2017 pentru sănătate. Nu s-a îmbolnăvit Ema deloc, crește frumos și nr bucură. Mai ales că nici medic de familie nu ne-am putut lua o perioadă, dar acum suntem ok. Am avut și prima întâlnire cu sistemul judiciar românesc. Știu unde e Tribunalul și m-am reprezentat singură în instanță. A trecut și asta, să nu mai vină. Ever.
Overall, mi-e bine, și mie, și familiei.
Și de Revelion stâm acasă. Ca și anul trecut.
Atunci eram în trei, la Londra.
Acum vom fi la Maramureș, ne vom îmbrăca frumos și vom cânta și dansa cu Ema. Am nevoie de socializare ca de aer, dar nu cred că o petrecere cu lăutari e chiar de ce am nevoie, mai ales că Ema e alăptată încă și legată de mine cam ca și anul trecut, cu diferența că totul e mult mai distractiv.
Va fi un Revelion special – vă așteptăm în virtual, cu sau fără un pahar de vin, sau horincă, că doar suntem în țara ei :).