Se spune că retrospectiva e bună – te uiți în urma ta, înainte de asta de așezi șontâc pe o piatră (mai ales dacă ai bebenița în dotare, adică o burtică cu o ființă vie și mișcătoare în ea), respiri adânc (inspiri pe nas, expiri pe gură, cum ai învățat la cursurile de yoga pentru femeile însărcinate), și te gândești. Ce s-a întâmplat în ultimul an?
Ai citit pe Facebook un post – amuzant de-a dreptul, o întrebare retoricî dacă nu cumva Tarantino regizează anul 2016, că asta ar explica tot. Dacă te uiți la știri, îți dai seama că nu e nici film, nici experiment social, și nici nu poți zice că sunt evenimente izolate. Nope, umanitatea se pare că a trecut de vremea experimentelor de copii și a jocurilor pasagere cu violența și a intrat în era super-violenței. Dublată de era Super-Pokemonilor. A doua era ar merita un studiu social și chiar m-ar interesa să îl citesc, atunci când va fi publicat. Avem, așadar, mai multe realități, care ne lovesc din toate direcțiile cu tot felul de stimuli. E ca în scena de deschidere a primului volum din seria Harry Potter, când intră scrisorile de la Hogwarts peste tot. Cam așa și cu mesajele pe care le primești ca locuitor al Pământului în zilele noastre. Chiar dacă ai alege să trăiești în ignoranță și să te ascunzi, nu prea ai cum și nu prea ai unde.
Acestea fiind zice, în tumultul de care povesteam că se desfășoară afară, out in the open, fiecare dintre noi își duce povestea mai departe. Se întâmplă lucruri. Nu putem și nu vrem să ne oprim viața. Ne fericim unul pe celălalt, facem copii, schimbăm joburi, ne mutăm în alte orașe, evoluăm, vasăzică. Și cunoaștem tot felul de oameni interesanți.
Azi o să vă povestesc despre instructoarea de yoga, Arlene. Și despre cum încurajează englezii nașterile naturale.
În sistemul de sănătate din Marea Britanie, dacă ai o sarcină fără probleme, poți alege să naști acasă, la spital, sau la o casă de nașteri. La centrul de nașteri de lângă clinica unde merg eu, se organizează cursuri de yoga pentru mămici.
Intructoarea e o femeie numită Arlene. Din felul în care comunică, ai impresia că e maestră în născut copii, că nașterea e un proces ușor, natural. Inspira forță, parcă a coborât din jungla ecuatorială în Londra să aducă și aici înțelepciunile vechi de ani de zile ale triburilor din zonă. Are o piele ca abanosul, o vârstă destul de greu de ghicit, e un pic căruntă și zâmbește larg și cu tot corpul.
A făcut o meserie din ajutatul femeilor sî nască și, cred eu, e o meserie faină.
Vă mai povestesc zilele viitoare despre corectitudinea politică din Anglia și diversitatea etnică din cadrul orelor de yoga.
